SONDAJ. Credeți că Ion Iliescu va fi condamnat pentru Mineriada din iunie 1990?

SONDAJ. Credeți că Ion Iliescu va fi condamnat pentru Mineriada din iunie 1990?
Publicat: 21/10/2015, 10:45
Actualizat: 21/10/2015, 10:55

Ion Iliescu a ajuns la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție (PICCJ) în jurul orei 9.50, fără a face declarații la intrarea în sediu.

Fostul președinte urmează să fie audiat de procurorii Secției Parchetelor Militare din PICCJ, în dosarul mineriadei, care a fost redeschis în luna martie, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Dan Voinea, procurorul care a instrumentat dosarul mineriadei, susține că Ion Iliescu s-a implicat personal în „actul de represiune” din 14-15 iunie din Piața Universității.

Generalul (r) Dan Voinea a declarat, în iunie 2015, la GÂNDUL LIVE, că fostul președinte Ion Iliescu „nu are cum să nu fie condamnat” pe probele care există în dosarul mineriadei, acesta fiind „implicat personal în actul de represiune din 14-15 iunie, el a dat ordine în acest sens”

„Președintele Iliescu s-a implicat personal în actul de represiune din 14-15 iunie, el a dat ordine în acest sens. Înainte de aceasta a avut loc o întâlnire de taină undeva la Scroviștea, la care a participat ministrul de interne Chițac, șeful poliției de atunci, generalul Diamandescu, Petre Roman, Ion Iliescu și au stabilit în concret cum trebuie atacați manifestanții din Piața Universității. S-a făcut chiar o schemă, ea este la dosar. E scrisă de mână și acolo erau trecute atribuții pentru fiecare ministru ce avea de făcut. Ministrul Transporturilor pentru aducerea în București a minerilor, a muncitorilor, că nu au venit doar mineri. Atunci s-a decis, nu doar venirea minerilor pentru că au venit și muncitori”, a declarat Dan Voinea.

În urmă cu 25 de ani, pe 13 iunie seara, trei garnituri de tren pline cu mineri plecau din Valea Jiului către București. 10.000 oameni în salopete, murdari, cu bâte și topoare, ajungeau a doua zi dimineața în Piața Victoriei de unde Ion Iliescu îi trimite în Piața Universității, scena unor confruntări violente cu o zi înainte, după ce câteva zeci de protestari au fost evacuați cu forța. Cu o forță uriașă de represiune la dispoziție, susținută de o campanie de propagandă bine structurată, puterea de la acea vreme, în frunte cu Ion Iliescu, dorea să pună capăt cu orice preț, unui fenomen care a însemnat, în fapt, manifestul despărțirii definitive de comunism: Piața Universității. În 13-15 iunie 1990, în stradă au murit oameni ieșiti pentru adevăr și dreptate. Numărul lor – de ordinul zecilor, potrivit asociațiilor victimelor, oficial doar șase. Sute de oameni au fost bătuți și arestați. Dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990 nu are o soluție. A fost redeschis în martie 2015, prin decizie a Curții Supreme. După 25 de ani, procurorii pot dispune reînceperea urmăririi penale față de fostul președinte Ion Iliescu, de fostul director al SRI Virgil Măgureanu, Mihai Chițac (fost ministru de Interne, decedat), Victor Atanase Stănculescu (fost ministru al Apărării), generalul (r) Vasile Dobrinoiu (fost șef al Școlii de ofițeri de la Băneasa), Corneliu Diamandescu (fost șef al Poliției Române), generalul (r) Petre Petre (fost comandant al unității de jandarmi 0575 Măgurele) și Emil Dumitrescu (fost director al Direcției Cultură din Ministerul de Interne).

În aceste condiții, gândul vă invită să răspundeți la întrebarea din sondajul de mai jos și să comentați în secțiunea dedicată.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl considerǎ „cam nebun” pe...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Care sunt scenariile pentru turul 2. Oferta Elenei Lasconi: Guvern PSD-PNL-USR-UDMR. Varianta lui Georgescu: Guvern...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluire șoc despre Călin Georgescu. Actorul Florin Zamfirescu aruncă bomba: Dispar toate!
Zodiile care vor primi o nuia de la Moș Nicolae. N-au fost cuminți în ultima...
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Horoscop 26 noiembrie 2024: Vești îngrijorătoare pentru nativii Săgetător. Planurile Balanțelor sunt răstălmăcite și puse...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Câți dintre utilizatorii de smartphone-uri ar renunța la sex mai degrabă decât la dispozitivele lor?